La începutul sec. XIX în Irlanda şi Anglia a început o trezire spirituală care s-a extins şi pe continent. Credincioşii au purtat denumirea de Fraţi ce-au format Adunări Frăţeşti, cunoscute în România ca Biserici Creştine după Evanghelie.
ORIGINI EUROPENE
În perioada 1826-1832 s-au format cinci grupuri distincte şi concomitente de credincioşi în Dublin, Bristol şi Plymouth. Dintre pionerii amintim pe Edward Cronin, Anthony Norris Groves, John Gifford Bellett, John Vesey Parnell (Lord Congleton), George Müller, Henry Craik, Benjamin Wills Newton şi John Nelson Darby.
Anthony Norris Groves (1795-1853) este socotit fondatorul Adunărilor Frăţeşti. Având studii de chimie, chirurgie, stomatologie şi misiologie, merge misionar în Bagdad. A contribuit la fondarea misiunilor China Inland şi North Africa. A fost cumnat cu George Müller (1805-1898), fondatorul orfelinatelor din Bristol.
Începând cu 1846, datorită unor diferenţe de opinii dintre J.N. Darby cu B.W. Newton şi apoi J.N. Darby cu G. Müller, H. Craik şi A.N. Groves, Adunările Frăţeşti s-au separat în Adunări Deschise şi Adunări Exclusiviste.
PIONIERII: BROADBENT, BERNEY ŞI AUBERT
Edmund Hamer Broadbent (1861-1945), misionar din Adunările Creştine Libere din Anglia (Adunări Deschise), care vizita des ţările estice ale Europei: Rusia, Armenia, Bulgaria, Ungaria, ajunge în vara anului 1899 şi-n România, după o vizită făcută în Rusia. De la Constanţa a venit în Bucureşti, unde a vizitat credincioşii baptişti germani din str. Popa Rusu. Dezamăgit de lipsa unei Adunări de predicare a Evangheliei în limba română, Broadbent a îngenuncheat într-o piaţă publică din centrul Bucureştiului şi s-a rugat pentru poporul român. Gestul neobişnuit l-a dus la poliţie, unde, printr-un translator, a explicat scopul venirii în România. Reîntors în Anglia a scris un apel pentru România în revista Semailles & Moisson (Semănat şi Secerat) ce apărea în Elveţia.
Francis Berney (1869-1939), misionar din Adunările Creştine Libere din Elveţia (Adunări Deschise), descendent din hughenoţi, de profesie institutor, era directorul şcolii din Tunis a Misiunii Creştine din Londra pentru propovăduirea Evangheliei printre Evrei (1893-1899). Citind apelul lansat de E.H. Broadbent a decis împreună cu soţia sa, Madeleine, şi cu prietenul şi colegul său, Charles Aubert, să vină în România. Au sosit în Bucureşti la 21 septembrie 1899 şi la 1 octombrie au deschis prima adunare în limba franceză. Timp de 10 ani a fost misionar în România, în 1909 fiind expulzat din ţară. O vreme (1909-1913) a locuit la Ruse (Bulgaria) pentru a-i susţine pe credincioşii din România, după care s-a repatriat în Elveţia.
Charles Aubert a fost misionar elveţian şi institutor la şcoala din Tunis a Misiunii Creştine din Londra pentru propovăduirea Evangheliei printre Evrei. Însoţind familia Berney, a locuit la Bucureşti între 1899-1901. Căsătorindu-se în 1901 cu Marie Guye, sora lui Madeleine, devine cumnat cu Francis Berney. După căsătorie, în 1902 se duce misionar în Constanţa, printre etnicii germani, până în 1903 când se va repatria în Elveţia din pricina îmbolnăvirii soţiei. În 1902 li se naşte şi o fiică, numită Lycette. În Elveţia a lucrat ca redactor la revista Semailles et Moisson (Semănat şi Secerat).
PERIOADA ANTEBELICĂ ŞI PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (1899-1918)
Înainte de primul Război Mondial (1916-1918), în oraşele unde Evanghelia a atins inimi, credincioşii au format Adunări locale. Prima astfel de Adunare de predicare a Evangheliei a fost în Bucureşti, la 1 octombrie 1899, dar în limba franceză. Era situată pe str. Teilor 82. Din 1901 se va predica în limba română. Tot în acel an a avut loc şi primul botez nou-testamentar, prima celebrare a Mesei Domnului şi, drept urmare, formarea primului nucleu al Bisericii Creştine după Evanghelie.
Din Bucureşti, Evanghelia a ajuns şi în alte oraşe, formând grupuri de credincioşi. La Constanţa ajunge în 1902 prin Charles Aubert şi Hermman König. Ţinta lor erau coloniştii germani din Dobrogea.
În Transilvania, începând cu 1902 Berney şi Broadbent vor vizita câteva oraşe: Râşnov, Braşov, Vulcan, Codlea, Cisnădie. Aici adunările au fost preponderent germane. Când credincioşii români din aceste adunări s-au înmulţit, s-au format şi adunări române la Sibiu, Braşov ş.a.
În Ploieşti, primii credincioşi au început să se adune din anul 1907. La Craiova începând cu 1924 se formează o adunare locală, iar la Goicea Mare (Dolj) încă din 1913/1915. La Târgovişte primii credincioşi apar începând cu 1916.
Intrarea României în război, august 1916, a oferit credincioşilor prilejul pentru a vesti altora Evanghelia. A însemnat ocazia de a concentra diverşi oameni din diverse zone ale ţării, dând prilejul multora de a intra în contact cu învăţăturile creştinilor după Evanghelie. La rândul lor, aceştia reîntorcându-se acasă, la finalul războiului, au împărtăşit cu alţii cele aflate şi aşa s-a răspândit credinţa creştină după Evanghelie în toată ţara. Astfel, din credincioşi individuali şi grupuri răzleţe au apărut Adunări de sine stătătoare.
În timpul concentrărilor de la Iaşi a fost înfiinţată şi-o Adunare de credincioşi în 1918.
PERIOADA INTERBELICĂ (1918-1941)
Primul Război Mondial pentru România s-a încheiat cu Marea Unire din 1918, care a alăturat la Vechiul Regat provinciile Basarabia, Bucovina şi Transilvania.
După aceste noi realităţi, în iulie 1924 a avut loc la Bucureşti prima Conferinţă Naţională a Creştinilor după Evanghelie. Tot atunci s-a adoptat oficial şi denumirea de „creştin după Evanghelie” oferită de autorităţile politice ale vremii.
S-a început publicarea de periodice, broşuri şi cărţi de doctrină, necesare consolidării învăţăturii din Adunări. Publicaţiile principale au fost: Buna Vestire (1908-1928), Creştinul (1928-1941) şi Viaţă şi Lumină (1928-1942).
Misionarii străini au adus o mare contribuţie la dezvoltarea Adunărilor, atât doctrinar cât şi practic. Dintre aceştia amintim pe Paul Perret (1895-1961), ginerele lui Francis Berney, Fritz Stukeman, Emile Freymond, Johann Bührer ş.a.
În august 1933, prin Decizia Nr. 114.119, emisă de Ministerul Cultelor, la art. 2, creştinii după Evanghelie au fost autorizaţi să funcţioneze ca asociaţie religioasă. Această autorizare a fost reînnoită în 1937 şi 1939.
În anii ’20, în jurul fostului preot ortodox Teodor Popescu, s-a format o grupare evanghelică numită „creştinii după Scriptură”. Aceştia şi-au construit o Adunare pe str. Carol Davila 48. Din Bucureşti, mişcarea s-a extins şi-n alte oraşe (Câmpulung, Ploieşti, Târgovişte etc.). Dorind să fie recunoscuţi, în 1939 autorităţile politice le-au pus în vedere că acest lucru nu poate fi posibil, datorită numărului mic de credincioşi, şi le-a sugerat alăturarea de altă grupare deja autorizată. Aceştia au ales creştinii după Evanghelie, considerând doctrinele şi practicile asemănătoare (diferenţa majoră dintre cele două fiind botezul). Au funcţionat împreună, ca două ramuri ale aceleiaşi Biserici evanghelice, până în ianuarie 1990.
AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (1941-1945)
Anii războiului au fost grei pentru credincioşii creştini după Evanghelie ca şi pentru populaţia de rând. Regimul mareşalului Ion Antonescu a desfiinţat asociaţiile religioase, în speţă şi cea a creştinilor după Evanghelie, le-a scos în afara legii şi le-a confiscat bunurile mobile şi imobile. În timpul acesta s-a declanşat o persecuţie contra credincioşilor, aceştia din urmă trăind cu ameninţarea deportării în Transnistria la Bug.
În pofida acestor realităţi sumbre, credincioşii creştini după Evanghelie au luptat pe front, combatanţi sau necombatanţi, pentru apărarea ţării. Unii au ajuns în prima linie drept pedeapsă pentru credinţa lor.
ANII POSTBELICI ŞI REGIMUL COMUNIST (1946-1989)
Regimul Antonescu s-a încheiat odată cu arestarea acestuia din 23 august 1944. În aceiaşi zi, şi-n lunile următoare, vor fi abrogate decretele cu privire la credincioşii evanghelici. Din 1946 România va fi condusă de un guvern procomunist, iar din 30 decembrie 1947 va fi instaurată Republica Populară Română, ca stat aservit intereselor Uniunii Sovietice.
Din noiembrie 1946, prin Legea 883, creştinii după Evanghelie vor fi Cultul Creştin după Evanghelie din România. Cult recunoscut alături de celelalte 13 culte recunoscute de regimul comunist. Tot atunci a fost înfiinţată şi Uniunea Creştină după Evanghelie, ca personalitate juridică.
Statul îşi va impune restricţiile, cenzura şi concepţia materialist-atee şi în bisericile creştine. Astfel au apărut hotărâri precum reglementarea (reducerea serviciilor religioase de la sfârşitul anilor ’50) sau arondarea (comasarea adunărilor de la începutul anilor ’60). În urma arondării, din 668 de adunări, au rămas doar 360.
În timpul regimului naţional-socialist (1965-1989) creştinii după Evanghelie s-au remarcat în două acţiuni de răsunet:
- În 1977, şase reprezentanţi evanghelici au înaintat un memoriu protest la Radio Europa Liberă, în care au demarcat abuzurile la care erau supuşi credincioşii. Din partea creştinilor după Evanghelie, scrisoarea a fost semnată de Silviu Cioată. Ceilalţi semnatari au fost baptiştii Iosif Ţon, Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, Radu Dumitrescu şi penticostalul Constantin Caraman. Aceştia vor suferi timp de şase luni anchete zilnice. Doar la presiuni externe au fost achitaţi.
- În 1982 un grup de credincioşi implicaţi în transporturile ilegale de Biblii şi literatură creştină dintre 1978-1981 au fost condamnaţi la închisoare. Din grup făceau parte şi fraţii Silviu Cioată, Mircea Cioată, Petru Furnea, Ioan Toader, Constantin Georgescu, Klaus Wagner ş.a. Din pricina presiunilor externe au fost amnistiaţi după şase luni de temniţă.
REORGANIZARE ŞI DEZVOLTARE (1990-prezent)
Revoluţia din decembrie 1989 a deschis noi orizonturi pentru Cultul Creştin după Evanghelie. În ianuarie 1990, la Ploieşti, foştii credincioşi creştini după Scriptură, ce formau ramura II, au ieşit din Cultul Creştin după Evanghelie şi au format Biserica Evanghelică Română.
Reorganizarea Cultului şi noul Statut din 1994 a adus cu sine şi împărţirea Adunărilor în Zonale, ca intermediare între Uniune şi Adunările locale. Actualmente funcţionează 18 Comunităţi Zonale.
În 1992 a fost înfiinţat Institutul Teologic Creştin după Evanghelie „Timotheus” din Bucureşti, pentru pregătirea academică a credincioşilor.
Din 2008, odată cu noua lege a cultelor şi noul statut intern, Cultul Creştin după Evanghelie se numeşte Biserica Creştină după Evanghelie din România-Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie (BCER-UBCE). Are aproape 700 de Adunări locale şi cca. 44.000 de credincioşi.