Frângerea pâinii – semnificații
Texte: Matei 26:26-30, Marcu 14, Luca 22, 1 Corinteni 11
Frângerea Pâinii sau, cum mai este numită, Masa Domnului sau Cina Domnului, este o altă practică de factură creștină care stârnește controverse. Pornind de la elementele materiale folosite în săvârșirea acestei practici, pâinea și vinul, și până la tiparele interpretative ale esenței ei, cât și ale însemnătății elementelor materiale, totul este trecut prin filtrul minuțios al gândirii culminând în accepțiuni comune, practici diferite, dileme teologice sau separări congregaționale. Cu toate că ar trebui să fie o practică prin care se restabilește unitatea comunitară, în fiecare generație e nevoie de o nouă abordare a temei pentru clarificarea elementelor care țin atât de spectrul material, cât și de cel spiritual.
Articolul de față este o scurtă incursiune în semnificația Frângerii Pâinii, ca act de cult, pentru mediul evanghelic. Este abordată Frângerea Pâinii ca imagine a jertfei lui Hristos, ca atitudine de mulțumire și ca o comemorare a morții lui Isus Hristos. Bineînțeles că mai sunt și alte semnificații care pot fi atribuite acestui act cultic.
- 1. Frângerea pâinii - Imaginea jertfei lui Hristos
În practica bisericească a confesiunilor creștine, participarea la frângerea pâinii duce, mai mult decât în orice alt context bisericesc, la gândul jertfei săvârșite de către Domnul Isus Hristos la Golgota. Asta înseamnă că, în mentalul religios, frângerea pâinii și vinul sunt o reprezentare a trupului frânt al Domnului Isus și al sângelui Său vărsat ca jertfă de ispășire. Contextul creștin nu concepe explicarea frângerii pâinii separat de conceptul de jertfă, iar asocierea fiind unică și netransmisibilă, când se discută despre frângerea pâinii discuția se face în exclusivitate în legătură cu jertfa Domnului Isus Hristos.
Conceptul de jertfă se regăsește în practica frângerii pâinii sau a mesei Domnului, dar nu ca o reluare fizică și faptică a jertfei de pe Golgota, ci ca o imagine sugestivă a ceea ce a fost pe cruce. La frângerea pâinii nu așteptăm o nouă moarte a lui Hristos și o nouă jertfire a Lui. Nu așteptăm reluarea suferințelor lui Hristos într-o versiune contemporană demnă de crezare, nu asistăm la un ritual al reluării suferinței și nici la o reactivare pasivă a procesului judecării lui Isus. Masa Domnului este mai degrabă semnul că sacrificiul a fost acceptat odată pentru toți și că a fost zdrobit capul șarpelui.
Această imagine a jertfei este întărită de mărturisirea și credința conform căreia convertirea omului este relevantă doar dacă are loc sub crucea Domnului Isus Hristos, adică sub puterea jertfei Lui. Credem și mărturisim că iertarea păcatelor se realizează numai în sângele lui Isus Hristos. Astfel, Biserica se adună în jurul acestui adevăr al jertfei lui Hristos. Ducând mai departe imaginea jertfei, frângerea pâinii este o proclamare a universalității ofertei de iertare prin moartea lui Isus Hristos. Asta înseamnă că jertfa lui Hristos este validă, atât pentru orice perioadă istorică, cât și pentru reabilitarea întregului univers.
Însă discuția legată de jertfa lui Hristos trebuie particularizată. Aceasta a avut un scop bine definit, mântuirea rasei umane. Jertfa lui Hristos nu este asemenea martirajului și nici autoflagelării până la moarte care sunt efecte ale unei cauze. Jertfa lui Hristos este cauza mântuirii omului, fără ea omul nu ar fi putut experimenta mântuirea. Astfel că, percepția de jertfă, în dreptul actului de frângere al pâinii, trebuie să treacă orice altă percepție. Ea deschide calea înțelegerii mântuirii.
- 2. Frângerea pâinii - ca mulțumire
Cu toate că evenimentul crucificării și morții Domnului Isus Hristos a fost încărcat de suferință, durere și lacrimi, frângerea pâinii, ca practică bisericească, nu este un timp de plâns sau doliu comunitar. Paharul cu vin care se ia și din care se bea este al binecuvântării și al mulțumirii, după cum afirmă apostolul Pavel în 1 Corinteni 10:16: „Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtășirea cu trupul lui Hristos?”. Răspunsul este afirmativ, da. Apropierea de masa Domnului este un motiv de binecuvântare, de mulțumire.
Pentru toată mișcarea evanghelică, frângerea pâinii este un moment de profundă mulțumire îndreptată către Dumnezeu pentru jertfa Fiului Său. Mulțumirea este manifestată prin cântări care glorifică jertfa lui Hristos, prin poezii care accentuează necesitatea acestei jertfe, prin predici care pun în fața ascultătorilor exclusivitatea mântuirii prin jertfa Domnului Isus și prin rugăciuni în care cuvintele rostite exprimă mulțumirea față de tot ce face Dumnezeu pentru noi prin jertfa Fiului Său.
Baza acestei mulțumiri este mântuirea pe care Dumnezeu a dat-o omenirii prin Fiul Său, Isus Hristos. Însă, această mulțumire trece sfera imediat apropiată a contextului comunitar sau a momentului încărcat de sobrietate în care se desfășoară, fiind adresată către Dumnezeu ca o recunoaștere și acceptare a întregii lucrări mântuitoare de care avem parte prin Isus Hristos. Mulțumirea nu este pentru o perioadă de timp limitată de prezența temporară într-o comunitate, ci este o atitudine care se păstrează în inima fiecărui om.
La ultima cină, Hristos a adus mulțumiri. Ideea este prezentată de către evanghelistul Matei în cuvintele consemnate în Matei 26:27: „Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: «Beți toți din el»”. Cu toate că știa ce urmează, Hristos aduce mulțumiri, aspect demn de luat în considerație și practicat la fiecare participare la frângerea pâinii. La fel se întâmplă și cu pâinea: „Apoi a luat pâine; și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și le-a dat-o, zicând: «Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea. »” (Luca 22:19). Astfel, expresia „să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea” nu este delimitată de a mânca o bucată de pâine și a bea puțin vin dintr-un pahar. Ea implică tot ce se întâmplă și care trebuie să fie conform cu prescripțiile Mântuitorului, adică să cuprindă, atât mulțumirea, cât și toate celelalte aspecte practicate de către Domnul Isus.
Cu siguranță că momentul culminant al mulțumirii a fost tocmai momentul în care El și-a dat viața, momentul în care omul ar fi putut spune „în sfârșit” și în care Hristos afirmă „s-a sfârșit”. Pentru ființa umană moartea lui Hristos devine un subiect de mulțumire, probabil cel mai profund, în sfârșit mântuirea e posibilă. Pentru Hristos e un moment de mulțumire, în sfârșit mântuirea a fost desăvârșită.
- 3. Frângerea pâinii - comemorare a morții Domnului Isus Hristos
Frângerea pâinii este momentul comemorării morții Domnului Isus, este o ocazie în care revenim la punctul de origine al vieții noastre spirituale. Totul crește și se dezvoltă din această jertfă a lui Hristos după cuvintele din Isaia 53:10 „Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui”. Fără această jertfă nu există propășire, iar propășirea vine doar în urma acestei jertfe. Jertfa este argumentată ca fiind din cauza păcatului, adică din cauza insuficienței lucrurilor materiale de a ierta păcatul.
Frângerea pâinii constituie un prilej al vindecării și curățirii, dar și o ocazie a strângerii celor care, prin nașterea din nou, alcătuiesc Trupul lui Hristos. În cadrul acestei practici întreaga comunitate vestește moartea Domnului. Expresiile „spre pomenirea mea” și „vestiți moartea Domnului” (1 Corinteni 11:24-26), țin mintea focalizată pe esența Cinei Domnului. Aceasta este frângerea trupului Domnului Isus Hristos și pecetluirea legământului nou prin vărsarea sângelui Său.
Comemorarea jertfei lui Hristos nu presupune o percepție de natură simbolică a elementelor materiale, pâinea și vinul. Prezența lui Hristos nu este înțeleasă ca una simbolică în pâine și vin. Comemorarea este, mai degrabă, un apel la memoria celui care participă la frângerea pâinii în vederea amintirii personale a ceea ce Hristos a săvârșit pentru el și în folosul lui veșnic. Elementele materiale folosite, pâinea și vinul, într-o anumită dimensiune, sunt o recunoaștere a absenței fizice a lui Hristos, fapt pentru care frângerea pâinii trebuie celebrată până la revenirea lui.
Frângerea Pâinii sau Cina Domnului este în amintirea lui Hristos. El a spus: „să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea”. Însă aici ar trebui clarificat un aspect și anume comemorarea morții Sale nu se face asemenea comemorării unui alt om sau a unui erou sau a unui martir, păstrând individul mort în minte și aducându-ți aminte doar de câteva aspecte ale vieții pe care a trăit-o cândva. Comemorarea morții lui Hristos se face avându-L pe El în minte ca o persoană vie, ca unul care trăiește pururi și ca unul care este prezent în urmașii lui și cu aceștia (Matei 28:20).
Concluzii
Frângerea pâinii depășește sfera unui simplu act practicat în cadrul comunităților creștine. Este esența întâlnirii bisericii, acel ceva care îl pune pe creștin în fața lucrării supranaturale a lui Hristos făcută în folosul său. Frângerea Pâinii nu poate fi înlocuită cu altceva, nu există substitut de niciun fel. De asemenea, semnificația ei nu poate fi schimbată, Hristos a murit pentru păcatele oamenilor, a înviat și a poruncit practicarea frângerii pâinii cu aceeași esență, în amintirea Lui, până va reveni El.