FERICIRILE SAU BINECUVÂNTĂRILE

FERICIRILE SAU BINECUVÂNTÄ‚RILE

(Matei 5:3-12; Luca 6:20-23)

 

Predica de pe Munte a Mântuitorului Isus Hristos reprezintă fără doar ÅŸi poate unul dintre cele mai cunoscute È™i mai iubite pasaje din Biblie. MulÈ›imea sosise din toate părÈ›ile Galileei È™i se adunase în jurul Domnului Isus Hristos È™i al ucenicilor pe versanÈ›ii muntelui (Matei 4:25; 5:1). Cu toÈ›ii se uitau la Învățătorul Isus Hristos aÈ™teptând să  primească un mesaj important. Într-un astfel de context a rostit Domnul Isus Hristos cea mai importantă predică a Sa din perioada de slujire în mod public. Predica de pe Munte conÈ›ine o serie de învățături practice prin care El i-a propus un cadru etic poporului Împărăției, având ca scop final perfecÈ›iunea: voi fiÈ›i dar desăvârÈ™iÈ›i după cum È™i Tatăl vostru cel ceresc este desăvârÈ™it (Matei 5:48). În Predica de pe Munte se creionează portretul cetățeanului Împărăției lui Dumnezeu atât în prezent cât țși în viitor. Predica de pe Munte este considerată a fi Manifestul sau declaraÈ›ia Regelui cu privire la Împărăția Sa.

 

INFORMAÅ¢II GENERALE:

 

În cadrul Predicii de pe Munte au fost prezentate de către Mântuitorul Isus Hristos ÅŸi cele 9 „Fericiri”. „Fericirile” sunt relatate în prima parte a capitolului 5 din Evanghelia după Matei, constituind o parte importantă din Predica de pe Munte, È™i se continuă în capitolele 5, 6 È™i 7. În secÈ›iunea „Fericiri” nu este descrisă acÈ›iunea ci modul cum trebuie să fie supuÈ™ii Împărăției Cerurilor.

Această secÈ›iune de text reprezintă un artificiu literar des utilizat în Vechiul Testament, numit „fericirile” (sau binecuvântările): ferice de cei ce ... pentru că ei vor ... (ex. Ps. 1:1), o formă literară des întâlnită nu numai în tradiÈ›ia iudaică, ci È™i în anumite opere greceÈ™ti.[1]

            Mântuitorul Isus Hristos a început fiecare frază cu expresia: „ferice de ...”. Termenul original folosit în limba greacă este „makarioi” care se poate traduce prin: fericit, binecuvântat, de invidiat etc. O formă extinsă a cuvântului poetic makar ar mai putea însemna È™i binecuvântat maxim, norocos, înstărit etc. În plus, termenul „makários” („binecuvântat”) descrie un credincios într-o poziÈ›ie de invidiat („norocoasă”) de la primirea bunăvoinÈ›ei lui Dumnezeu (favoare) – care (literalmente) extinde („lungesc, lărgesc”) harul Său.

Martin Luther considera că „Fericirile” sunt o introducere frumoasă, sensibilă, plină de dragoste, la doctrina È™i predicarea lui Isus, reprezentând metoda cea mai afectuoasă, cea mai bună, de a atrage inimile păcătoÈ™ilor prin intermediul făgăduinÈ›elor pline de har.

Există o dezbatere intensă legată de relaÈ›ia dintre Predica de pe Munte È™i Predica de pe PodiÈ™ (Luca 6:20-49). Remarcăm faptul că în Luca 6:20-26 găsim învățături similare cu cele din Matei cap. 5. Sunt ele una È™i aceeaÈ™i predică sau sunt două mesaje complet diferite? Cei mai mulÈ›i teologi È™i cercetători biblici le consideră a fi unul È™i acelaÈ™i mesaj, pentru că au un format similar.[2] BineînÈ›eles că în centrul acestei discuÈ›ii s-a aflat termenul din Luca 6:17, podiÈ™/loc neted, care poate reprezenta È™i un platou de pe un munte, nu doar o locaÈ›ie la câmpie. AÈ™a că e foarte posibil ca mesajul consemnat în Luca 6 să fie parte integrantă din Predica de pe Munte existentă în Matei cap. 5, fiind vorba de aceeaÈ™i predica, cu toate că Matei È™i Luca subliniază aspecte diferite. Știm faptul că evanghelistul Luca a relatat mărturiile pe care le-a strâns de la diferiÈ›i martori oculari (cf. Luca 1:1). În Evanghelii avem înregistrată doar o fracÈ›iune din toată slujirea Domnului Isus (cf Ioan 21:25). Lucrul acesta ne poate determina să acceptăm faptul că e foarte posibil ca Domnul Isus Hristos să fi învățat poporul mult mai multe în Predica de pe Munte decât a consemnat Matei.

Evanghelistul Matei, un martor ocular al evenimentului, È™i-a început relatarea Predicii de pe Munte a Mântuitorului Isus Hristos folosind această frază: Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte È™i, după ce a È™ezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. (Matei 5:1). Aceasta presupune faptul că Domnul Isus Hristos S-a urcat într-un loc mai sus, mai înalt decât locul unde erau aÈ™ezate mulÈ›imile, tocmai pentru a fi auzit mai bine de către cei adunaÈ›i acolo. De regulă învățătorii evrei stăteau jos în timp ce îi învățau pe oameni, ceea ce a făcut ÅŸi Mântuitorul Isus Hristos în repetate rânduri, nu doar în această situaÈ›ie. Cu siguranță că între El ÅŸi noroadele adunate acolo exista o oarecare distanță, doar ucenicii Săi fiind cei mai aproape aÈ™ezaÈ›i de El. Mesajul rostit de către Învățătorul Isus Hristos a fost adresat în primul rând ucenicilor Săi, mulÈ›imile prezente acolo fiind un auditoriu secundar, martor al acestui mesaj pentru ucenici. La finalul expunerii acestei cuvântări (predici), evanghelistul Matei menÈ›ionează faptul că: După ce a sfârÈ™it Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui; căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor. (Matei 7:28-29), È™i precizează în capitolul următor: când S-a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El (Matei 8:1). De aici rezultă faptul că, indiferent pe câÈ›i oameni a început Domnul Isus Hristos să înveÈ›e, până la sfârÈ™itul predicii era ascultat deja de un auditoriu însemnat.

 

IDEEA CENTRALÄ‚:

 

            În prima parte a Predicii de pe Munte, în care se vorbeÈ™te despre cele 9 „fericiri”, Mântuitorul Isus Hristos descrie în mod practic binecuvântările revărsate de Dumnezeu doar asupra celor credincioÈ™i, caracterizaÈ›i de anumite trăsături care, din punct de vedere uman, par a fi niÈ™te slăbiciuni, carenÈ›e, însă în ochii Domnului sunt transformate în reale binecuvântări. De fapt, El ne arată calea înspre adevărata fericire, fericirea cerească, o cale opusă căii fireÈ™ti pe care oamenii o urmează atunci când au ca deziderat găsirea fericirii. Dacă în mod normal tendinÈ›a lumii e să caute fericirea în bogății, faimă, putere, abundență, timp liber È™i alte lucruri de genul acesta, din perspectiva Împărăției lui Dumnezeu lucrurile stau cu totul È™i cu totul altfel. Prin această înÈ™iruire de fericiri sau de binecuvântări Mântuitorul Isus Hristos scoate în evidență caracterul credinÈ›ei autentice, descriind-o prin anumite atitudini, comportamente specifice. Observăm imaginea cetățeanului ideal din Împărăția lui Hristos.

INCURSIUNEA ÎN CELE NOUÄ‚ FERICIRI:

 

            În cele ce urmează vom trece în mod succint prin toate cele 9 fericiri enunÈ›ate de către Mântuitorul Isus Hristos în Predica de pe Munte, tocmai pentru a le înÈ›elege mai bine ÅŸi pentru a găsi aplicabilitatea lor în relaÈ›ia cu noi, ca urmaÈ™i ai Domnului. Va fi o analiză sintetică, întrucât spaÈ›iul de aici nu ne permite un studiu mai aprofundat.

            AÈ™adar le vom lua pe rând, în ordinea în care au fost expuse de către Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos.

 

• Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor! (Matei 5:3)

 

Prima mare binecuvântare sau fericire este adresată celor care sunt săraci cu duhul sau săraci în duh. Expresia aceasta nu are nimic de a face cu dispoziÈ›ia naturală a cuiva, adică nu e vorba de o anumită carență de ordin psihologic, mental etc. A fi sărac în duh sau cu duhul este o chestiune de opÈ›iune deliberată, la nivel de disciplină spirituală. Sunt cei smeriÈ›i, care se consideră fără însemnătate în ochii lui Dumnezeu, cei care îÈ™i recunosc propria neputință È™i dependență totală de Dumnezeu, cei ce conÈ™tientizează nevoia spirituală din vieÈ›ile lor precum È™i faptul că împlinirea deplină o pot găsi doar în Domnul Isus Hristos. Sunt cei care au o sărăcie spirituală, care implică umilinÈ›a profundă rezultată din recunoaÈ™terea falimentului spiritual total fără Dumnezeu. Doar aceÈ™tia vor avea parte de graÈ›ia divină,  de darul vieÈ›ii veÈ™nice, de Împărăția cerurilor.

Primul pas către mântuirea sufletului este să ne dăm seama că avem nevoie de un Mântuitor È™i că suntem extrem de săraci fără El. De asemenea, È™i pentru a rămâne în relaÈ›ia corectă cu Domnul Isus Hristos, nu trebuie să uităm niciodată acest adevăr: avem nevoie disperată de Domnul Isus Hristos, chiar È™i după ce am devenit copiii Săi, creÈ™tini născuÈ›i din nou. Suntem cu adevărat binecuvântaÈ›i doar când realizăm că suntem săraci!

 

• Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaÈ›i! (Matei 5:4)

 

Cel mai probabil lacrimile de aici, după cei mai mulÈ›i teologi È™i comentatori biblici, sunt lacrimile cauzate de păcat, lacrimi ale pocăinÈ›ei, care în final vor dispărea prin mângâierea iertării oferită de Hristos Domnul. Realizăm faptul că avem nevoie de un Mântuitor, ne regretăm faptele È™i păcatele murdare, È™i apoi primim prin credință È™i pocăință în jertfa Sa iertarea de păcate. Pot fi fericiÈ›i cei ce plâng? O, da, dar doar acei care plâng pentru păcatele lor, pentru că în Domnul Isus Hristos găsesc mângâiere, uÈ™urare, pace È™i bucurie sufletească.

 

• Ferice de cei blânzi, căci ei vor moÈ™teni pământul! (Matei 5:5)

 

A treia binecuvântare este atribuită celor blânzi, care vor moÈ™teni pământul. O blândeÈ›e care nu este specifică naturii umane în mod natural, ci doar prin puterea Duhului Sfânt, fiind o roadă a sa (Galateni 5:23). Din fire, oamenii sunt în general irascibili, iuÈ›i la mânie, instabili, temperamentali etc. În cultura noastră seculară, a fi blând nu este ceva de dorit, de apreciat, blândeÈ›ea cuiva este considerată o slăbiciune, o deficiență. Cu toate acestea, în Împărăția lui Dumnezeu, blândeÈ›ea este valoroasă È™i răsplătită pe măsură. Dacă acum cei blânzi sunt marginalizaÈ›i, dispreÈ›uiÈ›i È™i neînsemnaÈ›i, pot trăi cu speranÈ›a că ei literalmente într-o zi vor moÈ™teni pământul pe timpul domniei de 1000 de ani a lui Hristos, când pacea va domni. Aici Mântuitorul Isus Hristos a citat un verset din Vechiul Testament (Psalmul 37:11).

 

• Ferice de cei flămânzi ÅŸi însetaÈ›i după neprihănire, căci ei vor fi săturaÈ›i! (Matei 5:6)

 

Căutarea dreptății lui Dumnezeu în detrimentul dreptății proprii aduce binecuvântare, fericire. Dreptatea lui Dumnezeu pentru cei care o caută cu sinceritate va aduce saturaÈ›ie, împlinire deplină. Oamenii aceÈ™tia dezvoltă o pasiune pentru neprihănire, pentru dreptate în vieÈ›ile lor, tânjesc după corectitudine, cinste, integritate È™i dreptate în jurul lor, în societatea în care trăiesc. În Împărăția lui Dumnezeu ei vor fi pe deplin satisfăcuÈ›i de către Domnul Isus Hristos, neprihănirea lor, care va domni pentru eternitate. 

 

• Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! (Matei 5:7)

 

Suntem chemaÈ›i să-i iubim pe alÈ›ii aÈ™a cum ne-a iubit Domnul Isus Hristos. AÈ™adar noi, cei care am avut parte de mila Domnului Isus Hristos, o transmitem mai departe, în relaÈ›iile cu semenii noÈ™tri. Doar atunci când vom înÈ›elege ce înseamnă dragostea È™i mila adevărată vom acorda la rândul nostru milă, indiferent dacă cineva o va merita sau nu, întrucât Dumnezeu a făcut exact acelaÈ™i lucru pentru noi. Dacă vom manifesta milă vom beneficia de ea, dar cei nemiloÈ™i vor avea parte de judecată (Iacov 2:13). 

 

• Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! (Matei 5:8)

 

Ce promisiune frumoasă adresată celor care au inima curată! O inimă curățită de sângele Domnului Isus Hristos poate intra în relaÈ›ie cu Dumnezeu È™i, prin credință, Îl poate vedea, simÈ›i, înÈ›elege. Promisiunea are o dublă aplicabilitate: atât aici, pe acest pământ, cât È™i în gloria cerească, unde îl vom vedea pe El aÈ™a cum este (1 Ioan 3:2).

O inimă curată ne aduce bucurie în suflet prin apropierea de Domnul Isus Hristos È™i o împlinire deplină în interiorul nostru. 

 

• Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaÈ›i fii ai lui Dumnezeu! (Matei 5:9)

 

În versetul acesta Domnul Isus Hristos rosteÈ™te o binecuvântare făcătorilor de pace, numindu-i fiii Săi. Se referă la acei oameni care intervin pentru a opri un conflict de dragul păcii, al reconcilierii. De subliniat e faptul că nu prin urmărirea păcii devin ei fii ai lui Dumnezeu, deoarece Scriptura ne spune că doar prin credinÈ›a în jertfa Domnului Isus Hristos ÅŸi prin pocăință devenim copiii lui Dumnezeu (cf Ioan 1:12). ÎnÈ›elesul ar fi următorul: practicând reconcilierea, făcând pace, se poziÈ›ionează ca fii ai lui Dumnezeu, Îl reflectă pe El È™i sunt recunoscuÈ›i de ÎnsuÈ™i Dumnezeu ca făcând parte din familia Sa.

 

• Ferice de cei prigoniÈ›i din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! (Matei 5:10)

 

Binecuvântarea sau fericirea aceasta este făgăduită celor care sunt persecutaÈ›i, dar nu din cauza propriilor lor fapte, ci a neprihănirii, adică pentru Numele Domnului Isus Hristos, a relaÈ›iei personale cu El. Integritatea, dorinÈ›a de a fi pe placul Domnului Isus Hristos necesită plătirea unui cost, a unui preÈ› într-o lume care È™i-a pierdut, È™i-a răsturnat adevăratele valori spirituale. PreÈ›ul de a face ceea ce este corect în ochii Domnului, în prezenÈ›a celor care nu au aceleaÈ™i valori, este unul costisitor. Dar È™i răsplata este pe măsură pentru aceia care trec sau vor trece prin persecuÈ›ii pentru Domnul Isus Hristos, lor fiindu-le promisă Împărăția cerurilor.

 

• Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni È™i vor spune tot felul de lucruri rele È™i neadevărate împotriva voastră! BucuraÈ›i-vă È™i înveseliÈ›i-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aÈ™a au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. (Matei 5:11-12)

 

Cei mai mulÈ›i, când se uită la acest verset È™i la cel precedent omit expresiile: „din pricina neprihănirii” È™i „din pricina Domnului”. Aceasta presupune faptul că versetele nu se aplică oricărui fel de persecuÈ›ie, de batjocură sau jignire È™i acuzaÈ›ie falsă. E vorba doar de persecuÈ›ia din pricina Numelui Său, a relaÈ›iei cu El, a slujirii pentru El, pe care Domnul nu o va lăsa fără răsplată veÈ™nică. Este un har aparte pe care Domnul îl dă unora, pe care îi ÅŸi pregăteÈ™te pentru asta. CreÈ™tinii nu sunt masochiÈ™ti! E imposibil ca cineva să fie mulÈ›umit când îndură persecuÈ›ii, dar poate alege să fie bucuros È™i chiar vesel pentru că este considerat vrednic de către Domnul să se alăture celor care au fost persecutaÈ›i pentru credință creÈ™tină cu mult înainte.

DeÈ™i ultima fericire pare să fie o reluare a celei precedente, totuÈ™i trebuie observată distincÈ›ia: în fericirea precedentă persecuÈ›ia era datorită neprihănirii, pe când aici este vorba de persecuÈ›ii din pricina Domnului Isus Hristos.  Mântuitorul a anticipat în cazul ucenicilor Săi vremurile în care aceÈ™tia urmau să sufere datorită credinÈ›ei în El.

 

ÎNCHEIERE

 

La o simplă lectură superficială „Fericirile” pot părea destul de uÈ™or de înÈ›eles È™i pot fi interpretate uneori în mod greÈ™it, ducând la o aplicabilitate eronată. De aceea trebuie să le studiem cu multă responsabilitate, apelând la o exegeză ÅŸi la o hermeneutică adecvate, lăsându-ne călăuziÈ›i de Duhul Sfânt care l-a inspirat pe evanghelistul Matei să consemneze aceste învățături deosebite ale Mântuitorului Isus Hristos.

 Cele 9 „fericiri” rămân deosebit de importante pentru toÈ›i cei care îÈ™i doresc o relaÈ›ie vie cu Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos, întrucât arată calea înspre adevărata fericire È™i împlinire sufletească.  Aici regăsim atitudini È™i relaÈ›ii caracteristice urmaÈ™ilor lui Hristos care trăiesc într-o lume tot mai ostilă. Toate cele 9 binecuvântări ne oferă mângâiere È™i speranță pentru viaÈ›a veÈ™nică.