FERICIRILE SAU BINECUVÂNTĂRILE

FERICIRILE SAU BINECUVÂNTĂRILE

(Matei 5:3-12; Luca 6:20-23)

 

Predica de pe Munte a Mântuitorului Isus Hristos reprezintă fără doar şi poate unul dintre cele mai cunoscute și mai iubite pasaje din Biblie. Mulțimea sosise din toate părțile Galileei și se adunase în jurul Domnului Isus Hristos și al ucenicilor pe versanții muntelui (Matei 4:25; 5:1). Cu toții se uitau la Învățătorul Isus Hristos așteptând să  primească un mesaj important. Într-un astfel de context a rostit Domnul Isus Hristos cea mai importantă predică a Sa din perioada de slujire în mod public. Predica de pe Munte conține o serie de învățături practice prin care El i-a propus un cadru etic poporului Împărăției, având ca scop final perfecțiunea: voi fiți dar desăvârșiți după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit (Matei 5:48). În Predica de pe Munte se creionează portretul cetățeanului Împărăției lui Dumnezeu atât în prezent cât țși în viitor. Predica de pe Munte este considerată a fi Manifestul sau declarația Regelui cu privire la Împărăția Sa.

 

INFORMAŢII GENERALE:

 

În cadrul Predicii de pe Munte au fost prezentate de către Mântuitorul Isus Hristos şi cele 9 „Fericiri”. „Fericirile” sunt relatate în prima parte a capitolului 5 din Evanghelia după Matei, constituind o parte importantă din Predica de pe Munte, și se continuă în capitolele 5, 6 și 7. În secțiunea „Fericiri” nu este descrisă acțiunea ci modul cum trebuie să fie supușii Împărăției Cerurilor.

Această secțiune de text reprezintă un artificiu literar des utilizat în Vechiul Testament, numit „fericirile” (sau binecuvântările): ferice de cei ce ... pentru că ei vor ... (ex. Ps. 1:1), o formă literară des întâlnită nu numai în tradiția iudaică, ci și în anumite opere grecești.[1]

            Mântuitorul Isus Hristos a început fiecare frază cu expresia: „ferice de ...”. Termenul original folosit în limba greacă este „makarioi” care se poate traduce prin: fericit, binecuvântat, de invidiat etc. O formă extinsă a cuvântului poetic makar ar mai putea însemna și binecuvântat maxim, norocos, înstărit etc. În plus, termenul „makários” („binecuvântat”) descrie un credincios într-o poziție de invidiat („norocoasă”) de la primirea bunăvoinței lui Dumnezeu (favoare) – care (literalmente) extinde („lungesc, lărgesc”) harul Său.

Martin Luther considera că „Fericirile” sunt o introducere frumoasă, sensibilă, plină de dragoste, la doctrina și predicarea lui Isus, reprezentând metoda cea mai afectuoasă, cea mai bună, de a atrage inimile păcătoșilor prin intermediul făgăduințelor pline de har.

Există o dezbatere intensă legată de relația dintre Predica de pe Munte și Predica de pe Podiș (Luca 6:20-49). Remarcăm faptul că în Luca 6:20-26 găsim învățături similare cu cele din Matei cap. 5. Sunt ele una și aceeași predică sau sunt două mesaje complet diferite? Cei mai mulți teologi și cercetători biblici le consideră a fi unul și același mesaj, pentru că au un format similar.[2] Bineînțeles că în centrul acestei discuții s-a aflat termenul din Luca 6:17, podiș/loc neted, care poate reprezenta și un platou de pe un munte, nu doar o locație la câmpie. Așa că e foarte posibil ca mesajul consemnat în Luca 6 să fie parte integrantă din Predica de pe Munte existentă în Matei cap. 5, fiind vorba de aceeași predica, cu toate că Matei și Luca subliniază aspecte diferite. Știm faptul că evanghelistul Luca a relatat mărturiile pe care le-a strâns de la diferiți martori oculari (cf. Luca 1:1). În Evanghelii avem înregistrată doar o fracțiune din toată slujirea Domnului Isus (cf Ioan 21:25). Lucrul acesta ne poate determina să acceptăm faptul că e foarte posibil ca Domnul Isus Hristos să fi învățat poporul mult mai multe în Predica de pe Munte decât a consemnat Matei.

Evanghelistul Matei, un martor ocular al evenimentului, și-a început relatarea Predicii de pe Munte a Mântuitorului Isus Hristos folosind această frază: Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte și, după ce a șezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. (Matei 5:1). Aceasta presupune faptul că Domnul Isus Hristos S-a urcat într-un loc mai sus, mai înalt decât locul unde erau așezate mulțimile, tocmai pentru a fi auzit mai bine de către cei adunați acolo. De regulă învățătorii evrei stăteau jos în timp ce îi învățau pe oameni, ceea ce a făcut şi Mântuitorul Isus Hristos în repetate rânduri, nu doar în această situație. Cu siguranță că între El şi noroadele adunate acolo exista o oarecare distanță, doar ucenicii Săi fiind cei mai aproape așezați de El. Mesajul rostit de către Învățătorul Isus Hristos a fost adresat în primul rând ucenicilor Săi, mulțimile prezente acolo fiind un auditoriu secundar, martor al acestui mesaj pentru ucenici. La finalul expunerii acestei cuvântări (predici), evanghelistul Matei menționează faptul că: După ce a sfârșit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui; căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor. (Matei 7:28-29), și precizează în capitolul următor: când S-a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El (Matei 8:1). De aici rezultă faptul că, indiferent pe câți oameni a început Domnul Isus Hristos să învețe, până la sfârșitul predicii era ascultat deja de un auditoriu însemnat.

 

IDEEA CENTRALĂ:

 

            În prima parte a Predicii de pe Munte, în care se vorbește despre cele 9 „fericiri”, Mântuitorul Isus Hristos descrie în mod practic binecuvântările revărsate de Dumnezeu doar asupra celor credincioși, caracterizați de anumite trăsături care, din punct de vedere uman, par a fi niște slăbiciuni, carențe, însă în ochii Domnului sunt transformate în reale binecuvântări. De fapt, El ne arată calea înspre adevărata fericire, fericirea cerească, o cale opusă căii firești pe care oamenii o urmează atunci când au ca deziderat găsirea fericirii. Dacă în mod normal tendința lumii e să caute fericirea în bogății, faimă, putere, abundență, timp liber și alte lucruri de genul acesta, din perspectiva Împărăției lui Dumnezeu lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. Prin această înșiruire de fericiri sau de binecuvântări Mântuitorul Isus Hristos scoate în evidență caracterul credinței autentice, descriind-o prin anumite atitudini, comportamente specifice. Observăm imaginea cetățeanului ideal din Împărăția lui Hristos.

INCURSIUNEA ÎN CELE NOUĂ FERICIRI:

 

            În cele ce urmează vom trece în mod succint prin toate cele 9 fericiri enunțate de către Mântuitorul Isus Hristos în Predica de pe Munte, tocmai pentru a le înțelege mai bine şi pentru a găsi aplicabilitatea lor în relația cu noi, ca urmași ai Domnului. Va fi o analiză sintetică, întrucât spațiul de aici nu ne permite un studiu mai aprofundat.

            Așadar le vom lua pe rând, în ordinea în care au fost expuse de către Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos.

 

  • Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor! (Matei 5:3)

 

Prima mare binecuvântare sau fericire este adresată celor care sunt săraci cu duhul sau săraci în duh. Expresia aceasta nu are nimic de a face cu dispoziția naturală a cuiva, adică nu e vorba de o anumită carență de ordin psihologic, mental etc. A fi sărac în duh sau cu duhul este o chestiune de opțiune deliberată, la nivel de disciplină spirituală. Sunt cei smeriți, care se consideră fără însemnătate în ochii lui Dumnezeu, cei care își recunosc propria neputință și dependență totală de Dumnezeu, cei ce conștientizează nevoia spirituală din viețile lor precum și faptul că împlinirea deplină o pot găsi doar în Domnul Isus Hristos. Sunt cei care au o sărăcie spirituală, care implică umilința profundă rezultată din recunoașterea falimentului spiritual total fără Dumnezeu. Doar aceștia vor avea parte de grația divină,  de darul vieții veșnice, de Împărăția cerurilor.

Primul pas către mântuirea sufletului este să ne dăm seama că avem nevoie de un Mântuitor și că suntem extrem de săraci fără El. De asemenea, și pentru a rămâne în relația corectă cu Domnul Isus Hristos, nu trebuie să uităm niciodată acest adevăr: avem nevoie disperată de Domnul Isus Hristos, chiar și după ce am devenit copiii Săi, creștini născuți din nou. Suntem cu adevărat binecuvântați doar când realizăm că suntem săraci!

 

  • Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați! (Matei 5:4)

 

Cel mai probabil lacrimile de aici, după cei mai mulți teologi și comentatori biblici, sunt lacrimile cauzate de păcat, lacrimi ale pocăinței, care în final vor dispărea prin mângâierea iertării oferită de Hristos Domnul. Realizăm faptul că avem nevoie de un Mântuitor, ne regretăm faptele și păcatele murdare, și apoi primim prin credință și pocăință în jertfa Sa iertarea de păcate. Pot fi fericiți cei ce plâng? O, da, dar doar acei care plâng pentru păcatele lor, pentru că în Domnul Isus Hristos găsesc mângâiere, ușurare, pace și bucurie sufletească.

 

  • Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul! (Matei 5:5)

 

A treia binecuvântare este atribuită celor blânzi, care vor moșteni pământul. O blândețe care nu este specifică naturii umane în mod natural, ci doar prin puterea Duhului Sfânt, fiind o roadă a sa (Galateni 5:23). Din fire, oamenii sunt în general irascibili, iuți la mânie, instabili, temperamentali etc. În cultura noastră seculară, a fi blând nu este ceva de dorit, de apreciat, blândețea cuiva este considerată o slăbiciune, o deficiență. Cu toate acestea, în Împărăția lui Dumnezeu, blândețea este valoroasă și răsplătită pe măsură. Dacă acum cei blânzi sunt marginalizați, disprețuiți și neînsemnați, pot trăi cu speranța că ei literalmente într-o zi vor moșteni pământul pe timpul domniei de 1000 de ani a lui Hristos, când pacea va domni. Aici Mântuitorul Isus Hristos a citat un verset din Vechiul Testament (Psalmul 37:11).

 

  • Ferice de cei flămânzi şi însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați! (Matei 5:6)

 

Căutarea dreptății lui Dumnezeu în detrimentul dreptății proprii aduce binecuvântare, fericire. Dreptatea lui Dumnezeu pentru cei care o caută cu sinceritate va aduce saturație, împlinire deplină. Oamenii aceștia dezvoltă o pasiune pentru neprihănire, pentru dreptate în viețile lor, tânjesc după corectitudine, cinste, integritate și dreptate în jurul lor, în societatea în care trăiesc. În Împărăția lui Dumnezeu ei vor fi pe deplin satisfăcuți de către Domnul Isus Hristos, neprihănirea lor, care va domni pentru eternitate. 

 

  • Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! (Matei 5:7)

 

Suntem chemați să-i iubim pe alții așa cum ne-a iubit Domnul Isus Hristos. Așadar noi, cei care am avut parte de mila Domnului Isus Hristos, o transmitem mai departe, în relațiile cu semenii noștri. Doar atunci când vom înțelege ce înseamnă dragostea și mila adevărată vom acorda la rândul nostru milă, indiferent dacă cineva o va merita sau nu, întrucât Dumnezeu a făcut exact același lucru pentru noi. Dacă vom manifesta milă vom beneficia de ea, dar cei nemiloși vor avea parte de judecată (Iacov 2:13). 

 

  • Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! (Matei 5:8)

 

Ce promisiune frumoasă adresată celor care au inima curată! O inimă curățită de sângele Domnului Isus Hristos poate intra în relație cu Dumnezeu și, prin credință, Îl poate vedea, simți, înțelege. Promisiunea are o dublă aplicabilitate: atât aici, pe acest pământ, cât și în gloria cerească, unde îl vom vedea pe El așa cum este (1 Ioan 3:2).

O inimă curată ne aduce bucurie în suflet prin apropierea de Domnul Isus Hristos și o împlinire deplină în interiorul nostru. 

 

  • Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu! (Matei 5:9)

 

În versetul acesta Domnul Isus Hristos rostește o binecuvântare făcătorilor de pace, numindu-i fiii Săi. Se referă la acei oameni care intervin pentru a opri un conflict de dragul păcii, al reconcilierii. De subliniat e faptul că nu prin urmărirea păcii devin ei fii ai lui Dumnezeu, deoarece Scriptura ne spune că doar prin credința în jertfa Domnului Isus Hristos şi prin pocăință devenim copiii lui Dumnezeu (cf Ioan 1:12). Înțelesul ar fi următorul: practicând reconcilierea, făcând pace, se poziționează ca fii ai lui Dumnezeu, Îl reflectă pe El și sunt recunoscuți de Însuși Dumnezeu ca făcând parte din familia Sa.

 

  • Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! (Matei 5:10)

 

Binecuvântarea sau fericirea aceasta este făgăduită celor care sunt persecutați, dar nu din cauza propriilor lor fapte, ci a neprihănirii, adică pentru Numele Domnului Isus Hristos, a relației personale cu El. Integritatea, dorința de a fi pe placul Domnului Isus Hristos necesită plătirea unui cost, a unui preț într-o lume care și-a pierdut, și-a răsturnat adevăratele valori spirituale. Prețul de a face ceea ce este corect în ochii Domnului, în prezența celor care nu au aceleași valori, este unul costisitor. Dar și răsplata este pe măsură pentru aceia care trec sau vor trece prin persecuții pentru Domnul Isus Hristos, lor fiindu-le promisă Împărăția cerurilor.

 

  • Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și înveseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. (Matei 5:11-12)

 

Cei mai mulți, când se uită la acest verset și la cel precedent omit expresiile: „din pricina neprihănirii” și „din pricina Domnului”. Aceasta presupune faptul că versetele nu se aplică oricărui fel de persecuție, de batjocură sau jignire și acuzație falsă. E vorba doar de persecuția din pricina Numelui Său, a relației cu El, a slujirii pentru El, pe care Domnul nu o va lăsa fără răsplată veșnică. Este un har aparte pe care Domnul îl dă unora, pe care îi şi pregătește pentru asta. Creștinii nu sunt masochiști! E imposibil ca cineva să fie mulțumit când îndură persecuții, dar poate alege să fie bucuros și chiar vesel pentru că este considerat vrednic de către Domnul să se alăture celor care au fost persecutați pentru credință creștină cu mult înainte.

Deși ultima fericire pare să fie o reluare a celei precedente, totuși trebuie observată distincția: în fericirea precedentă persecuția era datorită neprihănirii, pe când aici este vorba de persecuții din pricina Domnului Isus Hristos.  Mântuitorul a anticipat în cazul ucenicilor Săi vremurile în care aceștia urmau să sufere datorită credinței în El.

 

ÎNCHEIERE

 

La o simplă lectură superficială „Fericirile” pot părea destul de ușor de înțeles și pot fi interpretate uneori în mod greșit, ducând la o aplicabilitate eronată. De aceea trebuie să le studiem cu multă responsabilitate, apelând la o exegeză şi la o hermeneutică adecvate, lăsându-ne călăuziți de Duhul Sfânt care l-a inspirat pe evanghelistul Matei să consemneze aceste învățături deosebite ale Mântuitorului Isus Hristos.

 Cele 9 „fericiri” rămân deosebit de importante pentru toți cei care își doresc o relație vie cu Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos, întrucât arată calea înspre adevărata fericire și împlinire sufletească.  Aici regăsim atitudini și relații caracteristice urmașilor lui Hristos care trăiesc într-o lume tot mai ostilă. Toate cele 9 binecuvântări ne oferă mângâiere și speranță pentru viața veșnică. 

                                                                              Dabiel Alexandresci

[1] Craig S. Keener, Comentariu cultural-istoric al Noului Testament, (Oradea: Casa Cărţii, 2018), 55.

[2] Grant R. Osborne, Comentariu Exegetic al Noului Testament – Matei, (Timișoara: Editura Noua Speranță, 2019), 170.