În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.
Evrei 11: 13, 39-40
Iubiţi fraţi şi stimate surori în Hristos Domnul,
Stimaţi invitaţi,
În aceste zile, prin harul lui Dumnezeu, sărbătorim două evenimente deosebite: 110 ani de la prima Adunare cu predicarea Evangheliei în limba română şi 60 ani de la apariţia revistei „Calea Credinţei“.
Pentru orice om înţelept este important să cunoască nu numai evenimentele principale ale istoriei, ci şi adevărul despre identitatea sa naţională, culturală, de conştiinţă, despre istoria familiei sale spirituale, atât cât este cu putinţă.
Însă mai înţelept este omul care caută să afle adevărul despre Dumnezeul Cel veşnic, pe de-o parte, şi omul trecător, viaţa şi moartea, răsplata şi pedeapsa lui veşnică pe de altă parte.
În acest discurs referitor la noi, creştinii după Evanghelie, nu voi menţiona niciun nume al vreunui om, deoarece niciun nume de om nu încheie lista.
Doar DUMNEZEU, descoperit nouă ca Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, Personajul principal al istoriei, este Singurul vrednic să fie menţionat.
Dintre oameni, sunt foarte mulţi care ar trebui amintiţi pentru mărturia dată prin credinţă în locul şi vremea hotărâte de Dumnezeu. Sunt şi unii, puţini într-adevăr, care au lăsat, pentru noi, o amintire tristă.
Dar toţi, într-un fel sau altul, au scris trecutul, care reprezintă astăzi tezaurul nostru istoric.
Dar care este de fapt moştenirea noastră?
Psalmul 16: 6 afirmă: „O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţ, o frumoasă moşie mi-a fost dată”, iar în 1 Corinteni 15: 1,2, apostolul Pavel ne spune: „Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia pe care v-am propovăduit-o pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit: altfel, degeaba aţi crezut”.
Înţelegem aşadar că moştenirea noastră este Evanghelia mântuirii prin credinţa în Isus Hristos, Domnul, iar responsabilitatea pe care o avem este să trăim Evanghelia în tot adevărul ei, cu mintea, inima, ochii, gura, cu tot ceea ce suntem ca făpturi ale lui Dumnezeu. Iar Evanghelia este una singură. Suntem chemaţi să trăim doar SCRIPTURA.
Suntem pe calea, singura, care duce în cer. Dar ştim că nu suntem singurii pe ea. Mai sunt şi alţii, mulţi alţii, cu care acum poate încă nu ne cunoaştem. Dar într-o zi ne vom întâlni... şi ne vom recunoaşte.
Viaţa de credinţă este o luptă de zi cu zi. O luptă cu firea pământească, cu duhul acestei lumi, dar nu purtată prin înţelepciunea şi puterea noastră, ci doar prin CREDINŢĂ.
Însă această luptă într-o zi se va sfârşi. Şi vom intra într-o altă viaţă, unde ne vom primi fiecare răsplata.
Acolo, ne vom întâlni cu cei dragi, cunoscuţi şi necunoscuţi, care au plecat înaintea noastră. Dar nu prin meritul nostru, ci doar prin HAR.
Mai frumos decât toate, ne vom întâlni cu Domnul nostru Isus Hristos! Şi vom rămâne acolo nu doar o vreme, ci pentru veşnicie.
Dar până când vom primi moştenirea promisă, ca străini şi călători pe acest pământ traversăm bucurii şi întristări, biruinţe şi înfrângeri, şi probabil că durerea noastră cea mai mare este că mulţi încă dintre ai noştri, oameni dragi din familiile noastre, nu-L cunosc pe Dumnezeu.
De asemenea mărturisim cu inima tristă că şi dintre noi unii s-au separat, căutând o linişte înşelătoare, iar alţii au căzut de pe calea credinţei.
Pentru toţi aceştia suferim şi plângem în nădejdea că Dumnezeu se va îndura şi de ei, deoarece în „ziua aceea“ dorim să fie şi ei cu noi, pentru ca toţi, împreună, să ne bucurăm pentru veşnicie de Hristos Domnul!
Cu drag,
Al vostru frate în Hristos,
Virgil ACHIHAI
